Uneori

Uneori mă simt atat de singura ,sufletul mi se sparge la marginea lunii ..si mi trebui o noapte -ntreaga sa mi adun cioburile ,sa le lipesc ,sa ma gaseasca soarele intreagă.
Uneori ma simt atat de neiubită,inima mi se scofalceste in spatele sanului si mi trebuie o zbatere n amintirile cu tine ,sa i dau un by pass,o resuscitare sa mi bată la usa trupului si sa ma scoale dimineata..
Ueori ma simt atat de pierdută ,gandul meu zboara catre noi,si mi trebuie un sprint vioi sa mai pot prinde putina iubire ce a ramas pe masa din verile trecute.
Uneori ma simt cum ma simt ,si mi trebuiesc vorbe,si mi trebuie speranta ..si mi trebuie alinare..si mi trebuie un tine sa mai pot prinde putin din mine pana n or sa mi se vestejeasca aripile .

Manuta.

Am o manuta n cap care scrie,cand nu vreau sa i dau voie,scrijeleste,atat de adanc ,de tare ca daca s ar putea vedea ,mi s ar prelinge sange peste urechi,prin par.Manuta o am de mica,nu i am dat importanta..doar uneori o lasam sloboda si mi scria caietele pe foile de la spate,le scria marunt,buchisit ca sa nu inteleg nici eu.,scria intamplari ce vor sa se intample,scria biletele la baieti si poezii,multe poezii,unele fara noima,ciudat de puerile,altele mici,curate pline de esenta.
Mai tarziu,crescand,mi am dat seama ca manuta n o sa se opreasca vreodat’,o sa caute tot timpul sa faca ceva,sa scrie(cum o facuse pana atunci), sa umple de culoare panze ,sa mangaie fata unui muribund,sa stearga lacrimi si sa dea pagina cu pagina prin viata.
Mai nou,manuta e indragostita,ii simt degetele imprastiate prin mine toata ,nu numai in cap,o simt cum isi  cauta spatiu pt a intelege ce se intampla,cauta sa iasa, sa atinga aievea tot ce n a putut atinge cu gandul ,sa mangaie trupul tolanit langa ea,buzele ce le traseaza le ar dori sa le simta si respiratia.
E speriata pt ca o alta mana ,o mana reala incearca s o trezeasca ,s o tintuiasca intr o simtire launtrica ce o va fi trait de mult daca si ar fi dat voie.

Adu-mi aminte!

Adu mi aminte sa te invat cum sa te uiti spre stele si sa le privesti cum se infasoara in jurul cerului ca o esarfa din matasa.Adu mi aminte sa te invat cum sa mi cuprinzi cu palmele zambetul si sa l intinzi prudent peste tine facandu l sa se preschimbe in ras.Adu mi aminte cum sa te invat sa mi iubesti frica,frica de a nu putea cuprinde cu sufletul mormanul de sentimente ce mi l pui la picioare ca pe un caprior impuscat.
Adu mi aminte,sa ti aduc aminte sa ma iubesti pana la linia cerului cu apa,sa ma iubesti ca aerul pe care l respiri, sa ma iubesti ca apa, florile zglobii..

Cu trenul.

Trenul se prelinge agale printre picaturile de lumina,incet ,domol ca o fecioara in dormitorul conjugal.Se aude doar zgomotul rotilor si din cand in cand cate un murmur omenesc.
Privesc la fiecare,preocupati,tristi,adormiti cum se leagana si se lasa toropiti de lascivitatea cu care se misca trenul.
Privesc la mine,in mine,sunt adormita ca restul dar lascivitatea trenului la mine imi creeaza alta stare,sunt complicea mea la iubirea ce ti o port.
Inca ti simt corpul care ma sufoca aproape ,inca ti simt limba in urechea mea,degetele apasate pe curbura spatelui si  adancirea ta in mine.
Inca ti simt privirea patrunzatoare ce parca ar fi vrut sa intre in mintea mea,sarutul tau pasional!
Sunt convinsa ca noi ne am mai sarutat,ne am mai iubit ,undeva,candva !

Aripi de fluture.

Simt o aripa de fluture zbatandu se n stomacul meu,simt cum luna mi crapa norii si ma mangaie cu raza ei galbuie intre coapse.Stau intinsa pe iarba,iarba putin rece,umeda,urmand a se umple cu mine,cu tacerile mele,cu gemetele mele cu roua mea ce mi se prelinge pe spate ,cu freamatul meu ce l va imparti in zorii zilei pasarilor,gandacilor,cerului.
Citisem odat’ cum pasarea colibri a carat roua sa stinga un foc,a dat atat de repede din aripi,atat de frenetic incat asa i a ramas zborul pe veci,plin de patima,atins de curaj.
Asa am sa raman si eu pe vecie,cu luna printre copaci luminandu mi picioarele ,cu roua ierbii printre degete,racorindu ma si cu fluturii intr o zbatere necontenita,neconditionata ,aproape de ireal,aproape de fantezia povestilor ,aproape de credibilitatea copilului din mine,neatins de real.

Desertaciune.

Ce mi doresc?fericiri iluzorii,distante mari pt a putea da vina pe ceva,efemeritate in sentimente desi grija pierderii e la tot pasul,iubiri ascunse pentru a capata increderea ce nici macar copil n am simtit o.
Si eu,ma tot caut de ani buni,in vecina de la 2,in prietena buna,in copilul meu si in cel din mine  si descopar ca n am existat in fata nimanui mai mult timp decat ar tine un scop .
Nu plang,m am calit ca un cal ce tot trage dupa el o caruta plina de pietre..la mine pietrele s mai grele,s au tot adunat,adaugat..unele peste altele.
Acum il inteleg pe sisif,nu e desertaciune mai mare sa nu existi.

si ploua ,ploua!

Imbibata de zgomotul ploii astern pe strazi ganduri umede .Privesc la lumina pogorata nocturn dintr-un colt de semafor si picaturile par ca niste filamente pline de lumina ce limpezesc cerul ,facandu-l vizibil.E iarasi toamna,a nu stiu cata toamna care-mi intra-n simturi,a nu stiu cata toamna in care-mi ploua-n suflet,a nu stiu cata toamna in care venele-s reci si vinetii,pielea-i scofalcita,uscata si ochii umezi,a nu stiu cata toamna in care frunzele copacilor parca s-au evaporat lasandu-i goi,imprastiati si frivoli,ca niste curve dezbracate-n strada.

Ea,

Sfarsit de iulie,palid si secatuit ca o mireasa n zorii apusului nuntii ..un iulie perfid si josnic ce mi-a luat plansul de mi l-a transformat in bocet,mi-a luat lacrimile si mi le-a transformat in ghem de foc sa-mi arda sufletul.Mi-a luat inima,mi-a luat-o pe Ea,pe mama mea..!

Imi place!

Imi place sa-mi sune in urechi sunet de vioara, de nai,pianul sa fie undeva-n fundal si sa clipoceasca frenetic ca o adulterina necantata de vremuri ,absorbita de clapele iubitului ce-i mangaie trupul in ritmuri de susur .Imi place sa-mi sune in urechi picaturile ploii pe marginea sopronului, unde visez sa ma iubesc vara cand miroase a iarba cosita ,cand mugeste timpul a foame de vise.Imi place sa ma cuibaresc trista in bratele tale si sa-mi prelingi pe langa tampla promisiuni ce-si au imparatia in castelul desertaciunilor si a muzicilor lacustre ,ce -mi imblanzesc mintea cu finetea lor.Imi place sa simt dorinta ta ce-si arcuieste patima ca un toreador aflat in arena zamislirior , cautand in fiecare Ole un strigat patimas ,abisant de chinuitor dar de-o intensitate atat de placuta.

Mi-as dori sa fiu!

Mi-as dori sa fiu un ochi de vultur,sa pot scorni cu acuratete acele imperfecTiuni lumesti ce pot zamisli culori curcubeice in vlastarele campurilor luminate de apusul secatuit al soarelui.
Mi-as dori sa fiu o pana neagra,de lebada neagra,sa pot face contrastul feeric al luminilor curse spre diminetile calde ale lui augustrus .
Mi-as dori sa fiu o carte ale carei file cu colturile din dreapta jos sa fie udate de saliva saruturilor zamislite-n brume de iubiri ce-si indreapta sperantele spre patimase asternuturi.
Mi-as dori sa fiu acolo unde tu esti,acolo unde-s privelisti desucheate de prelinse priviri ale franturilor de geamat.
Mi-as dori sa fiu o cana plina cu lapte caldut,sa stau cuminte pe noptiera lemnoasa,tacuta si sa ma preling picatura cu picatura in barbia ta ,printre buzele stranse-‘ntrun plescait de placere.
Mi-as dori!