Da.

Un geam crapat,o perdeluta veche,stearsa de vreme,prinsa-‘ntr-un elastic intins de vechime, falfaie nestingherita adulmecand prin broderie finetea caldurii si parfumul soarelui ce tocmai se inalta ca un ghem de ate colorate ,transformandu-se mai apoi intr-o patura focoasa ce invaluie aerul dandu-i caldura sufocanta de peste zi.Privesc prin crapatura lasata de geam un cer cum nu s-a mai inaltat pana acum,clar ,inflorit in spatiul cosmic ca o punga de popcorn.Astept febrila ,emotionata,ma clatin,ma miros,ma adulmec ca si cum ar face-o un iubit imaginar ,ma privesc in geam si observ acea privire plecata -n coloritul sfredelitor al diminetii si-mi astept falfaitul de fluturi sa-si potolesca disperarea aripilor razboite in cercul haotic al nesigurantei de sine.Vine!
E aici!Ochii negri prinsi sub o frunte dreapta ,limpede ,agatata intr-un val de par negru ce-mi despica degetele,obrajii carnosi ,jucausi,gura,gura un altar ce-ti cerseste jertfe mieroase si saruturi pasionale ,ma pierd in privirea alergata nebuna prin ochii mei,prin gandurile mele,prin stomac,piele,tendoane,o simt cum ma dezgoleste de fiecare centimentru de mine,ma pierd nebuna in ea!

EU

Cat e de misto sa fii frumoasa si iubita pe deasupra..parca ce,pe dedesubt nu se poate?S-a umplut netul cu tabloide aratand cat de Superbe sunt femeile si de ce nu si barbatii.Corpuri frumoase,alergate pe bande rulate la sala,ochii sclipitori  de inteligenta ca si cum ,nu numai ca au citit dar parca s-au nascut cu un adn scriptat cu toate informatiile necesare unui succes fara tagada ..si ma intreb,noi astia muritorii de rand,eu indeosebi ,cine sunt, de ce nu am si eu  adn-ul scriptat,de ce ar trebui sa ma lupt zi de zi,ora de ora,ceas de ceas,minut de minut,secunda de secunda..micromicroscopico miime de secunde sa traiesc fara sa ma simt o mititecime ‘ntr-un univers sordid ,aberant de cosmic?!?De ce trebuie sa traiesc simtindu-ma tot timpul intr-o lupta invizibila si indestructibila cu eu-ul meu josnic ,neobisnuit cu versatilitatea asta moderna,erodat de valuri brutale provocate de tzunami-urile ochilor mei,slefuit ca o bijuterie de un fierar bun doar de potcovit martoage?!Unde-mi sunt valorille infierate de o maicuta trebaluita,fara scolareala dar cu o minte productiva spre o viata demna de simtit?Unde-mi sunt sclipirile de bucurie cand nimic nu se intampla ,dar de fapt se intampla o viata,un destin?M-am pierdut pe undeva,undeva intr-un colt de frivolitate,intr-un spatiu ingradit de fricile mele constante,intr-o lume searbada ce-mi da ca mic dejun :indolenta,la pranz :perfidia facuta ca o piftie usor de ingerat si cina :un ceai usor de mojicie pt un somn adipos plin de vise nostagice cu :”a fost odata”
Ma vreau inapoi!

Asteptare.

Cata iluzie ,cata iarba ,se inalta-n amorezatul cliseu al rebeliunii unui suflet chinuit de amorfele obiceiuri in a-si plange nemiloasa glorie pe altarul sacrificiului uman.Asterne planset si goleste lirica placere in a rade grobian de falsetul vietii masluite, de iritantul scancet al unui plod.Alearga,alearga pana ce talpile -ngropate in noroiul scarbos al timpului vor fi scaldate de roua unor dimineti slefuite de rasul soarelui, de amortirea pasarilor ciripind adanci temeri vuite-n glasul tau galgait de franturile de planset ,ascuns si sters de-o mana imaginara ce-o pupi de cu zori.Produs al fictiunii,strigatul tau abisant e dramuit, mai apoi incetinit de mimica unei iubiri ce nici n-a vazut stelele daramite sa mai apuce ridicare cetii,multiplicarea ei in sudoare de iarba, in ochiul lucios,umed, adapat de vita-nsetata.Degeaba exista timp de asteptare,clepsidrele ti-l intoarce-n fata razand nisipos pana-ti crantane-n dinti.

Placere

Priveam prin patura de stele cum mainie tale se impreunau pe trupul meu, cuprinzand cu vesnicia privirii tumultul meu interior ,arid,secatuit de vise nedezlipite de retina prizoniera a campului vested.Ti-am luat mainile una cate una,le-am studiat fiecare linie cu degetul meu aratator,sunt calde,adanci ca niste carari plecate spre varfuri de abis,imi vine sa le ling ,sa le adancesc cu gura trairi ce parca abia asteapta sa se inalte precum acele ciocarlii ale soarelui.Fiecare deget e ca o harta a trecutului dosit ,hibernat, fara alintari..le vreau pe trup , vreau sa mi traseze pe el desene frenetice ce mi salta pieptul ca un maraton disperat spre trenul singuratic al uitarii.le simt cum imi mangaie buzele umede,rosii, crapate,uscate de lipsa dulcelui de tine de presiunea osmotica a tergiversarii nuantelor pustii a placerii carnale,le simt cum cad haotic mai jos de gat,alintandu-se pe trupul meu ce pulseaza de dorinta ca si cum as avea in el un dirijor de orchestra , trubaduri innoptati sub  salcii unduite-n lacrimile ce curg serpuite. Simt o  vulgara durere ce coboara in pelvis odata cu atingeri surde pline de dimensiuni cosmice pliate-n curba unduioasa a coapsei,e atata caldura,atata dorinta incat simt ca ma strange ca chinga unui hingher slobod in cuceriri idilice.

Supraomul

Am sa va spun in continuare povestea lui Xon, gandacul care s-a adapostit sub canapeaua de la clasa a II-a, in compartimentul in care calatoresc eu. In timpul calatoriei, murind de plictiseala, am inceput sa povestim cate si mai cate, lucruri marunte, iar apoi lucruri si mai marunte. Am ajuns pana acolo incât ne-am povestit aproape toata viata.

Va intrebati daca am avut destul timp? Aflati ca povestile vietilor noastre au fost cele mai marunte dintre toate. Voi, care n-ati stat niciodata de vorba cu un gandac, nici nu va puteti da seama cat de elevata poate fi conversatia cu un astfel de miriapod, cate a vazut el in lumea asta si prin cate experiente a trecut pana sa ajunga sub canapeaua de la clasa a II-a. A trebuit sa infrunte chiar un confrate, venit de la I.

La clasa I, e adevarat ca e mai curat, dar gandacilor, mi-a spus Xon, nu le pasa de mizerie. Dezavantajul de la clasa I este ca, in comparatie cu clasa a II-a, pica mai putina mancare pe jos si Xon e si el un suflet, ii place sa manance bine. Asa ca Xon a trebuit sa-si infrunte confratele, pe Zon, care, intr-un final si-a acceptat conditia inferioara de calator la clasa I.

Toata viata lui, Xon a luptat. Prin lupta a ajuns liderul gandacilor din acceleratul 521, insa inteligenta lui nativa l-a mentinut in fruntea gandacimii, acesta fiind cel care a gasit intotdeauna solutiile ideale pentru binele confratiilor sai. Mi-a marturisit ca a invatat sa dea solutii corecte in timp, mentori fiindu-i navetistii, care completeaza non-stop integrame. El e cel care a invatat miriapodele sa migreze, pe conductele de apa, dintr-un apartament in altul, i-a invatat ca nu e bine sa-l infrunte pe om, fiindca acesta, oricum, ii va distruge. De atunci, gandacii apar in bucatarii numai noaptea. Tot el i-a indreptat pe gandaci spre cele mai rodnice locuri, unde toti sunt multumiti, unde mancarea e din belsug, locuri ideale unde gandacii se pot inmulti, asa cum visam cu totii .Asa am aflat ca Xon este vinovatul no.1 pentru faptul ca sunt asa de multi gandaci in spitale, camine studentesti, cantine si apartamente.

Stand la taclale cu gandacul, viata mi s-a parut de un pragmatism insuportabil. Insa Xon nu este nici pe departe pragmatic. Ca lider trebuie sa pozeze intr-o persoana pragmatica dar, in sufletul sau de gandac, este un romantic incurabil. Printre altele, mi-a vorbit despre iubirea vietii lui, Xin. Mi-a povestit cum s-au intalnit la o petrecere si cum s-au indragostit instantaneu. Mi-a marturisit ca, de timid ce era, nici nu stia ce sa-i spuna celei ce avea sa-i fie mai apoi consoarta, mi-a mai povestit cum au inceput sa-si faca o casa in lemnul canapelei de la clasa a II-a, cum, mai apoi, toti prietenii au venit sa-i ajute, cum casa lor a fost gata, cum au dat prima petrecere, cum s-a nascut primul lor gandacel. Cand imi povestea toate astea, Xon plutea parca intr-o alta lume, intr-o lume cunoscuta numai de el si de gandacii lui.

Si stiti ce, la un moment dat mi s-a facut lehamite de povestea lui de gandac. Atunci am realizat ca Xon e doar un tarator scarbos si nu merita sa mai faca umbra pamantului, iar daca Xon va muri, gandacii vor fi mai putini cu unul, si tot asa daca voi continua genocidul de gandaci, voi starpi intr-un final gandacii din toata lumea. Intr-un cuvant, eu, omul, voi mai repurta o victorie semnificativa impotriva gandacului.

Asa ca l-am omorat pe scarbos, l-am calcat cu bocancul si am fost tare mandru de gestul meu. In tren ai sansa sa intalnesti cele mai diferite persoane. Ai sansa sa intalnesti un olog care cerseste tarandu-se pe culoar, poti intalni un senator, poti sa calatoresti cu un alb, cum la fel de bine poti calatori cu un galben sau un negru. In continuare am sa va spun cum am calatorit eu cu Dumnezeu.

Mergeam cu acceleratul 521, fireste la clasa a II-a, Dumnezeu deschide usa si ma intreaba daca locul de langa mine este ocupat. Eu as fi avut chef sa-i spun ca da, este ocupat, dar parca imi era prea tare jena de restul oamenilor din compartiment, asa ca l-am invitat politicos sa ia loc.

Atunci El s-a recomandat: Sunt Dumnezeu! iar eu i-am raspuns. Numele meu este Xon si merg cu trenul pana la Focsani. Ca un bun pastor de suflete ce este a inceput sa-mi povesteasca despre o multime de lucruri, povesti in care era vorba despre regi, povesti despre cersetorii schilozi care incepeau sa mearga ca prin minune, povesti despre orbi care deodata incepeau sa vada. Il ascultam, dar nu credeam o iota din tot ce-mi spunea,asa ca la un moment dat s-a saturat sa-mi tot relateze intamplari de care eu ma indoiam si le credeam povesti si m-a invitat sa-i spun cateva vorbe despre lumea mea. Am consimtit bucuros. I-am spus ca-mi place sa traiesc bine, i-am spus ca am invatat oamenii sa mearga la oras pentru a trai mai bine decat la sat, i-am spus ca as munci 20 de ore pe zi pentru a castiga multi, multi bani, i-am spus cat de mult imi place friptura de porc… M-a intrerupt si m-a rugat sa-i vorbesc despre suflet, sa-i spun chiar si o poveste despre parintii mei, despre iubita mea, despre tot ce am eu drag in lume. I-am spus despre parintii mei, ca sunt buni cu mine, am inceput sa-i spun despre iubita mea Xin, i-am spus cat ne iubim, i-am mai spus apoi despre alti oameni pe care eu ii iubesc.

Dupa ce a ascultat in tacere povestea vietii mele mi-a prezis ca ma voi casatori cu Xin , ca vom avea o casa frumoasa, o masina si mai frumoasa, mi-a spus ca o sa avem o droaie de copii dar mai ales mi-a spus cum o sa ne certam, cum eu o sa ma cert cu parintii mei, cum parintii mei o sa se certe cu Xin, cum Xin o sa se certe cu mine, cum eu o sa-mi vars nervii pe copiii mei, cum cainele meu o sa se bata cu pisica vecinei. Mi-a descris omenirea.

Pana la urma si Lui i s-a facut lehamite de toate profetiile sale despre omenire si si-a spus, in timp ce-si lega siretul la bocanc, ca un om mai putin pe pamant e un castig in plus pentru omenire. De atunci, ori de cate ori calatoresc cu trenul, simt o apasare de bocanc in creierii capului.

Iubeste-ma!

Cuprind in palme timpul si aleg fericirea dupa tic tac-ul batut de inima mea.Astept cu nerabdare ca zgomotul sa fie prins in mrejele unor stransori de matase cu ganduri de iubire, inima sa-mi fie cucerita si asemeni unei cetati,zidurile sa fie sparte si imprastiate-n colturile mintii ca razele unui soare clar dupa razboitul norilor fumurii ce-si astern nevolnicia pe fericirea muritoare a cerului.Cuprinde-ma patimas si alearga-mi sarutul pe tot trupul vlaguit de asteptarea ta,schimonosit de plansul sticlos lasand dare de nisip pe obrazul marii.Iubeste-ma si priveste-mi dorinta ce-n strigatul noptii pare zborul unui pescarus prins in mlastina cruda a noptii .

Am musafiri!

1. Calatoresc adesea in ganduri cu inima tresaltand plina de ingrijorare ca, iubirea pe care cu totii am visat ca o sa vina intr-o zi, nu ar putea ajunge si la mine sau ar ajunge dar n-as putea sa ma bucur de ea.Am descoperit ca iubirea exista,e prezenta in fiecare clipa,e alaturi de noi in orice moment ,trebuie doar sa intinzi mana, sa privesti adanc si sa inspiri.Asa am facut,am incetat sa mai caut,am incetat sa ma gandesc ca ea nu exista,am lasat usa sufletului deschisa.Am musafiri,se intelege cu a primi pe cineva in sufletul meu.Da,cineva a vazut usa deschisa si a intrat.Cel mai frumos lucru e ca ,exista atata simplitate in iubire!

Viata ca un teatru.

Ganduri,cuvinte,sentimente,toate se aduna si convetuiesc intr-un labirint al incercarilor si fiecare incearca sa dejoace puterea sortii care uneori e mai puternica decat spusele unui Nostradamus.Cand crezi ca totul e iluzie,ca viata-i un cliseu al unui regizor nestiut ,neadancit, fara sa-ti stii rolul fara sa gandesti urmatoarea scena,fara sa stii cu ce actori ai placerea sau ura de a juca,atunci iti dai seama ca ,viata e o minunata sansa de a avea rolul pe care ti-l doresti,este sansa de a juca cele mai interesante scene..si ca actorii pe care nu-i cunosti sunt alesi cu grija de regizorul nostru suprem.Nu trebuie sa-mi invat rolurile pentru ca le stiu deja,doar trebuie sa repet ,sa repet,sa repet.

Ploaia

Visam ca ploaia sa aduca scancete de lumina si valuri de speranta.Imi simt corpul ud,ma uit imprejur si observ cum picaturile de viata ma invaluie precum infinitul in neantul timpuriu al unui cant, secat de culoare si strigat.Pielea absoarbe precum un burete lacrimile vantului si asterne tacerea ca un intuneric pe cornisa unui deal, impovarat de intunecata judecata a unui pizmaj trecator.Dansul picaturilor e asemeni unui vals pornit din picioarele unei dansatoare frivole ce-si impleticeste unduirile in jurul unui apoteotic nor censusiu ,ce-l stoarce de grindina impacarii in versatilul spatiu umplut de inima curcubeului.

marea asta seara

Marea,atat de linistita precum aripile vantului tinute-n frau de-o vraja dosnica,atat de albastra incat parca cerul era absent si totul capatase alta dimensiune,suntem in spatiul dragostei,un fior imi trece pe la picioare si-mi dau seama ca apa ma saruta ca un iubit ,la inceput incet,unduios ..apoi din ce in ce mai aprig ,mai voluptos incercand sa ma cuprinda-n negura ei.