Am sa va spun in continuare povestea lui Xon, gandacul care s-a adapostit sub canapeaua de la clasa a II-a, in compartimentul in care calatoresc eu. In timpul calatoriei, murind de plictiseala, am inceput sa povestim cate si mai cate, lucruri marunte, iar apoi lucruri si mai marunte. Am ajuns pana acolo incât ne-am povestit aproape toata viata.
Va intrebati daca am avut destul timp? Aflati ca povestile vietilor noastre au fost cele mai marunte dintre toate. Voi, care n-ati stat niciodata de vorba cu un gandac, nici nu va puteti da seama cat de elevata poate fi conversatia cu un astfel de miriapod, cate a vazut el in lumea asta si prin cate experiente a trecut pana sa ajunga sub canapeaua de la clasa a II-a. A trebuit sa infrunte chiar un confrate, venit de la I.
La clasa I, e adevarat ca e mai curat, dar gandacilor, mi-a spus Xon, nu le pasa de mizerie. Dezavantajul de la clasa I este ca, in comparatie cu clasa a II-a, pica mai putina mancare pe jos si Xon e si el un suflet, ii place sa manance bine. Asa ca Xon a trebuit sa-si infrunte confratele, pe Zon, care, intr-un final si-a acceptat conditia inferioara de calator la clasa I.
Toata viata lui, Xon a luptat. Prin lupta a ajuns liderul gandacilor din acceleratul 521, insa inteligenta lui nativa l-a mentinut in fruntea gandacimii, acesta fiind cel care a gasit intotdeauna solutiile ideale pentru binele confratiilor sai. Mi-a marturisit ca a invatat sa dea solutii corecte in timp, mentori fiindu-i navetistii, care completeaza non-stop integrame. El e cel care a invatat miriapodele sa migreze, pe conductele de apa, dintr-un apartament in altul, i-a invatat ca nu e bine sa-l infrunte pe om, fiindca acesta, oricum, ii va distruge. De atunci, gandacii apar in bucatarii numai noaptea. Tot el i-a indreptat pe gandaci spre cele mai rodnice locuri, unde toti sunt multumiti, unde mancarea e din belsug, locuri ideale unde gandacii se pot inmulti, asa cum visam cu totii .Asa am aflat ca Xon este vinovatul no.1 pentru faptul ca sunt asa de multi gandaci in spitale, camine studentesti, cantine si apartamente.
Stand la taclale cu gandacul, viata mi s-a parut de un pragmatism insuportabil. Insa Xon nu este nici pe departe pragmatic. Ca lider trebuie sa pozeze intr-o persoana pragmatica dar, in sufletul sau de gandac, este un romantic incurabil. Printre altele, mi-a vorbit despre iubirea vietii lui, Xin. Mi-a povestit cum s-au intalnit la o petrecere si cum s-au indragostit instantaneu. Mi-a marturisit ca, de timid ce era, nici nu stia ce sa-i spuna celei ce avea sa-i fie mai apoi consoarta, mi-a mai povestit cum au inceput sa-si faca o casa in lemnul canapelei de la clasa a II-a, cum, mai apoi, toti prietenii au venit sa-i ajute, cum casa lor a fost gata, cum au dat prima petrecere, cum s-a nascut primul lor gandacel. Cand imi povestea toate astea, Xon plutea parca intr-o alta lume, intr-o lume cunoscuta numai de el si de gandacii lui.
Si stiti ce, la un moment dat mi s-a facut lehamite de povestea lui de gandac. Atunci am realizat ca Xon e doar un tarator scarbos si nu merita sa mai faca umbra pamantului, iar daca Xon va muri, gandacii vor fi mai putini cu unul, si tot asa daca voi continua genocidul de gandaci, voi starpi intr-un final gandacii din toata lumea. Intr-un cuvant, eu, omul, voi mai repurta o victorie semnificativa impotriva gandacului.
Asa ca l-am omorat pe scarbos, l-am calcat cu bocancul si am fost tare mandru de gestul meu. In tren ai sansa sa intalnesti cele mai diferite persoane. Ai sansa sa intalnesti un olog care cerseste tarandu-se pe culoar, poti intalni un senator, poti sa calatoresti cu un alb, cum la fel de bine poti calatori cu un galben sau un negru. In continuare am sa va spun cum am calatorit eu cu Dumnezeu.
Mergeam cu acceleratul 521, fireste la clasa a II-a, Dumnezeu deschide usa si ma intreaba daca locul de langa mine este ocupat. Eu as fi avut chef sa-i spun ca da, este ocupat, dar parca imi era prea tare jena de restul oamenilor din compartiment, asa ca l-am invitat politicos sa ia loc.
Atunci El s-a recomandat: Sunt Dumnezeu! iar eu i-am raspuns. Numele meu este Xon si merg cu trenul pana la Focsani. Ca un bun pastor de suflete ce este a inceput sa-mi povesteasca despre o multime de lucruri, povesti in care era vorba despre regi, povesti despre cersetorii schilozi care incepeau sa mearga ca prin minune, povesti despre orbi care deodata incepeau sa vada. Il ascultam, dar nu credeam o iota din tot ce-mi spunea,asa ca la un moment dat s-a saturat sa-mi tot relateze intamplari de care eu ma indoiam si le credeam povesti si m-a invitat sa-i spun cateva vorbe despre lumea mea. Am consimtit bucuros. I-am spus ca-mi place sa traiesc bine, i-am spus ca am invatat oamenii sa mearga la oras pentru a trai mai bine decat la sat, i-am spus ca as munci 20 de ore pe zi pentru a castiga multi, multi bani, i-am spus cat de mult imi place friptura de porc… M-a intrerupt si m-a rugat sa-i vorbesc despre suflet, sa-i spun chiar si o poveste despre parintii mei, despre iubita mea, despre tot ce am eu drag in lume. I-am spus despre parintii mei, ca sunt buni cu mine, am inceput sa-i spun despre iubita mea Xin, i-am spus cat ne iubim, i-am mai spus apoi despre alti oameni pe care eu ii iubesc.
Dupa ce a ascultat in tacere povestea vietii mele mi-a prezis ca ma voi casatori cu Xin , ca vom avea o casa frumoasa, o masina si mai frumoasa, mi-a spus ca o sa avem o droaie de copii dar mai ales mi-a spus cum o sa ne certam, cum eu o sa ma cert cu parintii mei, cum parintii mei o sa se certe cu Xin, cum Xin o sa se certe cu mine, cum eu o sa-mi vars nervii pe copiii mei, cum cainele meu o sa se bata cu pisica vecinei. Mi-a descris omenirea.
Pana la urma si Lui i s-a facut lehamite de toate profetiile sale despre omenire si si-a spus, in timp ce-si lega siretul la bocanc, ca un om mai putin pe pamant e un castig in plus pentru omenire. De atunci, ori de cate ori calatoresc cu trenul, simt o apasare de bocanc in creierii capului.
arianacosto 